Cunoscuta zicală sau mai bine zis vorbă românească „Ai carte, ai parte!” a fost, până nu demult, un adevărat slogan după care se ghidau toţi cei care vroiau să aibă un trai decent. Mai nou, chestiunea asta cu cartea e numai aşa… o vorbă. Pe timpuri, cartea era „sfântă”, iar omul dedicat ei era cinstit şi respectat de toţi cunoscuţii. Elita într-o comunitate, oamenii cu carte, era respectată. Modelul dascălilor, despre care şi noi am învăţat, a fost domnul Trandafir, un om respectat, dar mai ales un dascăl cu vocaţie. Prezentul, cu toată evoluţia lui, nici că mai seamnă cu trecutul. Dacă odinioară lumea de la ţară învăţa carte să ajungă la oraş, mai nou lucrurile stau invers. Nu-i rău, că deh, vorba lui Creangă, „Decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş!”. E trist, totuşi, că într-o Românie europeană, anual mii de tineri îşi termină studiile şi nu-şi găsesc de lucru. E trist că mii de absolvenţi fără diplomă de bac pot urma cursurile la diferite universităţi, inclusiv la cele de stat, şi cel mai trist este faptul că toate aceste lucruri vor continua mult şi bine. Totuşi, oare ce sens mai are cartea, şcoala, învăţătura, în condiţiile în care foarte mulţi au ajuns să conducă oraşe sau comunităţi şi abia după ce s-au instalat în funcţii au început să studieze? Şi cum la noi învăţământul implică efort financiar, mulţi demnitari născuţi peste noapte au dat cu tifla la tot ce înseamnă şcoală şi au inventat diplome pe bani şi furt. Democraţia asta în care trăim, statul ăsta democrat, a făcut să se închidă şcoli şi le-a inserat tinerilor, noilor generaţii, că avuţia sau bogăţia nu e o chestiune care ţine de cunoaştere, învăţătură sau carte ci, mai degrabă, e o chestiune care ţine de… un fel de cacealma în care câştigă cel care trişează mai mult.
Am convingerea că orice persoană, orice om cu carte, are parte de tot ce poate fi mai spectaculos pe lumea asta, începând de la sentimentul cunoaşterii până la cel al aprecierii şi al respectului. Timpul trece, faima, maşinile şi banii se duc, dar oamenii deosebiţi rămân – chiar dacă nu-s mulţi!
„Ai carte, ai parte!”
